ROREG – Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România, în calitate de partener al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) în implementarea Programului European Energy Award în România (ROeea), anunță publicarea, în data de 22 iulie 2026, a Ghidului de selecție a dosarelor de candidatură pentru formarea de consultanți certificați eea (European Energy Award) și deschiderea apelului 1 de candidaturi.
Despre Programul ROeea
Programul European Energy Award în România (ROeea) este un instrument european de planificare strategică, management al calității și certificare, dedicat autorităților administrației publice locale.
Obiectivul Programului ROeea este de a sprijini UAT în dezvoltarea și implementarea unor strategii sustenabile de energie, climă și mobilitate, printr-un proces structurat de planificare, evaluare și certificare, precum și de punere în aplicare a unor măsuri eficiente de politică energetică și climatică.
Programul ROeea este coordonat la nivel național de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Biroul Național eea, și este implementat în parteneriat cu ROREG – Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România, fiind finanțat prin Componenta 3 – Dezvoltarea capacității manageriale și tehnice pentru orașe și comunități, din cadrul Măsurii Suport Eficiență Energetică și Energie Regenerabilă a Programului de Cooperare Elvețiano–Român 2025–2029.
Obiectivul apelului
Pentru implementarea Programului European Energy Award în România, va fi constituită o rețea națională de consultanți eea certificați, care va asigura asistență tehnică de specialitate autorităților administrației publice locale în aplicarea metodologiei European Energy Award, parcurgerea procesului de evaluare și certificare, precum și în dezvoltarea și monitorizarea politicilor locale de energie și climă.
Obiectivul acestui apel de proiecte îl reprezintă selecția, formarea și certificarea a 16 consultanți certificați eea, care vor deveni parte a acestei rețele naționale și vor contribui la implementarea metodologiei la nivelul autorităților administrației publice locale din România.
Cine poate candida
Pot depune dosare de candidatură persoanele fizice din România care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în ghid, respectiv:
- dețin studii superioare finalizate într-un domeniu relevant pentru Programul ROeea;
- dețin experiență profesională de minimum 2 ani în domenii relevante eea, precum eficiență energetică, politici climatice și energetice, energie din surse regenerabile, protecția mediului, planificare teritorială, clădiri, mobilitate, managementul apei și al deșeurilor;
- depun un dosar de candidatură în conformitate cu prevederile Ghidului de selecție și își asumă participarea la programul de formare și certificare eea, în cazul selectării.
Depunerea dosarelor de candidatură
Dosarele de candidatură se transmit exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail:
Calendarul apelului
- 22 iulie 2026, ora 18:00 – deschiderea apelului de candidaturi;
- 21 august 2026, ora 23:59 – închiderea apelului de candidaturi.
Documente și informații utile
Versiunea aprobată a Ghidului de selecție a dosarelor de candidatură pentru consultanți European Energy Award (eea) în România – Apelul 1, împreună cu anexele aferente, este disponibilă aici:
Descarcă Ghidul de selecție a dosarelor de candidatură pentru consultanți eea
Descarcă Anexele 1-6 la Ghidul de selecție
Mai multe informații despre Programul ROeea sunt disponibile aici:
https://www.european-energy-award.org/
https://roreg.eu/programul-roeea/programul-roeea-pentru-u-a-t
Pentru informații suplimentare privind apelul de candidaturi, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: candidaturi.roeea@roreg.eu
Stadiul selecției dosarelor de candidatură pentru formarea consultanților certificați European Energy Award (eea)
Dosare de candidaturi depuse spre evaluare în termenul specificat în ghidul de selecție:
- 90 de dosare de candidatură pentru formarea consultanților eea;
- 5 dosare pentru recertificarea consultanților eea din ciclul anterior eea de implementare a Programului ROeea.
Obiectiv selecție pentru dezvoltarea rețelei de consultanți eea în România:
- Formarea a 16 noi consultanți eea;
- Recertificarea consultanților eea din ciclul anterior de implementare a Programului ROeea.
Calendar orientativ pentru candidați:
Depunerea candidaturilor:
22 iulie 2026, ora 18:00 – deschiderea apelului de candidaturi;
21 august 2026, ora 23:59 – închiderea apelului de candidaturi.
Procesul de selecție al dosarelor de candidaturi:
- Etapa 1: 28.08.2026 - 11.09.2026 – derularea procesului de evaluare și selecție a dosarelor de candidaturi;
- Etapa 2: 14.09.2026 - 18.09.2026 – derularea sesiunilor de interviuri online pentru lista de candidați selectați în urma evaluării dosarelor de candidaturi;
- Etapa 3: 21.09.2026 – 23.09.2026 – definitivarea listei de candidați selectați pentru participarea la sesiunile de certificare consultanți eea și transmiterea invitațiilor de participare către candidații selectați.
Derularea sesiunii de formare și certificare pentru candidații selectați:
- În perioada 29.09.2026 - 30.09.2026, la București, va avea loc sesiunea de formare și certificare pentru consultanți eea, la care vor fi invitați cei 16 candidați selectați conform listei finale de candidați;
- În data de 30.09.2026, la București, va avea loc sesiunea de recertificare pentru consultanții eea din ciclul anterior de implementare a Programului ROeea.