Universitatea din Craiova primește 6 milioane de euro pentru Complexul de cercetare și activități conexe „Sfântul Ierarh Calinic“, care va include, printre altele, ateliere de restaurare, săli de curs, amfiteatru, paraclis, sală de mese și spații individuale de studiu.
Universitatea din Craiova continuă seria proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 10, Prioritatea de investiții 10.3. De această dată, investițiile vizează dezvoltarea infrastructurii educaționale a Facultății de Teologie, prin consolidarea, reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea clădirii C1 (fostul Cămin nr. 5), care va găzdui Complexul de cercetare și activități conexe „Sfântul Ierarh Calinic“.
Contractul de finanțare a fost semnat, în data de 31 martie, de către directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, doamna Marilena Bogheanu, împreună cu domnul prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul Universității din Craiova.
Proiectul în valoare de 27,7 milioane de lei (respectiv 6 milioane de euro), cu o finanțare nerambursabilă de sută la sută, vizează consolidarea și extinderea corpului C1 și desființarea corpului C2. Pentru corpul C1, se are în vedere realizarea unui subsol, creșterea înălțimii etajului 1 și realizarea unui al doilea nivel. Corpul C2 va fi demolat, iar pe amplasamentul său va fi realizat un corp de clădire cu regim de înălțime S+P+2. Cele două volume laterale vor fi unite printr-un corp de legătură amplasat pe latura de vest a terenului și printr-o pasarelă amplasată spre sud.
„Astăzi (n.r. miercuri, 31 martie), am semnat un nou contract de finanțare pentru cel de-al cincilea proiect derulat de către Universitatea din Craiova prin POR 2014-2020. Această nouă investiție, care va fi implementată pentru Facultatea de Teologie, urmărește îmbunătățirea condițiilor de studiu, de pregătire și de predare, prin crearea unui complex de cercetare la standarde europene, de care vor beneficia studenții, doctoranzii și cercetătorii Universității din Craiova, dar și cadrele didactice care își desfășoară activitatea în cadrul facultăților și școlilor doctorale beneficiare. Complexul de cercetare și activități conexe „Sfântul Ierarh Calinic“ va cuprinde ateliere de restaurare, săli de curs, amfiteatru, paraclis, sală de mese, spații individuale de studiu pentru cadre didactice și cercetători, spații pentru administrație și spații tehnice““, a declarat doamna Marilena Bogheanu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.
Investițiile se vor desfășura pe o perioadă de 64 de luni, până la sfârșitul lunii august 2023. Valoarea totală a celor cinci proiecte contractate de Universitatea din Craiova prin POR 2014-2020, până în prezent, este de aproximativ 27,5 milioane de euro. Cele patru proiecte pentru care contractele de finanțare au fost semnate în cursul anului 2020 vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii facultăților cu profil electric, reabilitarea și extinderea unor spații ale Facultății de Educație Fizică și Sport, precum și reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii educaționale din cadrul Facultății de Agronomie, prin transformarea unui cămin studențesc în spații pentru activități didactice.
Și în perioada următoare, universitățile vor beneficia de oportunități de finanțare atât prin Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027, cât și prin alte programe naționale și europene.
Sursă foto și text: ADR Sud-Vest Oltenia