Unitățile administrativ-teritoriale participante în Programul European Energy Award în România (ROeea) au posibilitatea de a adera la Convenția Primarilor pentru Climă și Energie (Covenant of Mayors – CoM) printr-un proces simplificat, conceput pentru a integra cerințele celor două inițiative într-un singur cadru de lucru.
Procesul simplificat CoM–ROeea este aliniat metodologiei European Energy Award și ciclului de audit al programului, permițând autorităților locale să îndeplinească cerințele Convenției Primarilor pentru Climă și Energie fără proceduri suplimentare sau raportări paralele. Astfel, planificarea și implementarea măsurilor privind energia și clima se realizează într-un mod coerent, eficient și fără duplicarea eforturilor administrative.
Cui se adresează?
Procesul simplificat CoM–ROeea este destinat:
- Autorităților administrației publice locale participante în Programul ROeea;
- Autorităților administrației publice locale care doresc să devină semnatare ale Convenției Primarilor pentru Climă și Energie;
- Autorităților administrației publice locale care sunt deja semnatare ale Convenției și doresc să implementeze angajamentele asumate prin intermediul metodologiei eea.
Cum funcționează procesul?
Implementarea procesului simplificat se desfășoară în cadrul procedurii obișnuite de certificare European Energy Award și presupune următoarele etape principale:
- Informarea consultantului eea de către UAT cu privire la intenția de a adopta procesul simplificat CoM–ROeea.
- asumarea angajamentelor Convenției Primarilor pentru Climă și Energie la nivelul autorității administrației publice locale;
- integrarea cerințelor Convenției Primarilor în analiza inițială și în Programul de activități elaborat în cadrul procesului eea;
- verificarea îndeplinirii cerințelor în cadrul auditului eea, utilizând lista de verificare dedicată;
- transmiterea documentației și a datelor relevante către Biroul Național eea și, ulterior, către Biroul Internațional European Energy Award și Secretariatul Convenției Primarilor.
Ce presupune implementarea angajamentelor?
În cadrul procesului standard eea, consultantul eea și UAT realizează evaluarea inițială pe baza catalogului de măsuri eea și elaborează Programul de activități, integrând în activitățile desfășurate prin Programul ROeea elementele necesare implementării angajamentelor asumate în cadrul Convenției Primarilor pentru Climă și Energie, prin includerea de măsuri specifice pentru:
- Atenuarea schimbărilor climatice
- Adaptarea la schimbările climatice
- Combaterea sărăciei energetice
Beneficiile procesului simplificat
Prin adoptarea procesului simplificat CoM–ROeea, autoritățile administrației publice locale beneficiază de:
- un singur proces integrat de planificare, implementare și audit;
- eliminarea raportărilor și procedurilor administrative duplicate;
- sprijin metodologic oferit de consultanții acreditați European Energy Award;
- recunoașterea progresului atât în cadrul Programului European Energy Award în România (ROeea), cât și în cadrul Convenției Primarilor pentru Climă și Energie;
- o abordare integrată a politicilor locale privind energia, clima și tranziția energetică.
Procesul simplificat CoM–ROeea reprezintă un instrument eficient prin care autoritățile administrației publice locale pot transforma angajamentele asumate în cadrul Convenției Primarilor pentru Climă și Energie în acțiuni concrete, utilizând metodologia și mecanismele deja consacrate ale programului ROeea.