Lansare a proiectului "Sprijin pentru crearea unei Rețele Naționale de Centre Regionale de Competențe pentru Planificare Strategică și Servicii Suport pentru Inovare"

08.02.2022 | Asociația ROREG


Asociația ROREG, împreună cu Centrul OCED pentru Antreprenoriat, IMM-uri, Regiuni și Orașe și DG Reform, au plăcerea să vă invite ca participant la evenimentul de lansare a proiectului Sprijin pentru crearea unei Rețele Naționale de Centre Regionale de Competențe pentru Planificare Strategică și Servicii Suport pentru Inovare, care va avea loc în data de 11 Februarie 2022, între orele 09.30 a.m. -13.00 p.m. (ora României) prin intermediul platformei digitale Zoom.


Linkul de înregistrare este disponibil prin accesarea următorului link: https://bit.ly/3uvmeji, iar agenda este disponibilă aici.

Obiectivul acestui eveniment este de a identifica punctele forte și punctele slabe ale politicilor și proceselor de planificare și inovare la nivel regional în România. O componentă importantă a întâlnirii va fi cunoașterea ADR-urilor și a contextului, structurii, activităților și obiectivelor regionale ale acestora.

Pe parcursul celor 24 de luni de implementare a proiectului, OCED va sprijinii Asociația ROREG și membrii acesteia în procesul de consolidare a capacității strategice de planificare și inovare teritorială, cu scopul de a contribui la dezvoltarea socio-economică a regiunilor și a sporii competitivitatea acestora la nivel european.

Proiectul presupune, printre altele, dezvoltarea unor instrumente de planificare regională cu relevanță teritorială și a unor roadmaps și planuri de acțiune privind inovarea la nivelul fiecărui ADR. De asemenea, vor fi dezvoltate modele de training privind modul în care aceste noi documente strategice vor putea fi operaționalizate la nivel organizațional și regional.

Evenimentul va beneficia de interpretare simultană Română-Engleză și Engleză-Română.

Vom fi onorați să vă avem alături de noi la acest eveniment, mai ales în contextul în care, de curând, România a început negocierile de aderare la OCED.


Sursă foto și text: Asociația ROREG