În Sectorul 4 al Capitalei s-a deschis cel mai nou și mai modern campus educațional din România, construit cu fonduri europene

10.09.2021 | Primăria Sectorului 4


Cel mai nou și cel mai modern campus educațional din România, în care vor învăța copii de la grădiniță și până la liceu, a fost inaugurat în Sectorul 4 al Capitalei, în prezența Ramonei Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România și a europarlamentarului Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei de Cultură și Educație din Parlamentul European.

Aflat în incinta Liceului Tehnologic „Dacia” (fostul Colegiu Tehnic “Miron Nicolescu”), noul campus pune la dispoziția elevilor cele mai moderne și mai sigure condiții de studiu, într-un ansamblu educațional complet nou, după ce vechea clădire a acestui liceu, dată în funcțiune în urmă cu mai bine de 30 de ani, a fost complet reconfigurată și modernizată.


Cu un regim de înălțime de S+P+3E și o suprafață de 1.245 mp, noul campus este alcătuit din mai multe corpuri de clădire pentru învățământul preșcolar, gimnazial și liceal. Mai exact, colegiul dispune de 22 săli de clasă, 5 ateliere, 4 laboratoare, 3 cabinete de curs. Alături de aceasta, în campus au fost construite două cămine pentru elevi, cu o capacitate de 75 de camere de cazare, de 4 și 6 locuri fiecare, o sală de sport precum și o sală multifuncțională.

Totodată, elevii au la dispoziție o cantină în care vor putea lua masa pregătită în bucătăria celor două cămine, dar și o sală multifuncțională cu o capacitate de peste 400 de locuri, în care aceștia vor putea susține mini-recitaluri, piese de teatru, proiecții de filme, etc. Pentru activitățile sportive, copiii vor putea folosi o sală de sport complet renovată, cu o suprafață de 570 de mp precum și două terenuri de sport în aer liber. În incinta campusului, cu o capacitate de 750 de elevi, sunt în curs de finalizare lucrările la o nouă grădiniță, la care vor punea urma cursurile preșcolare un număr de 100 de copii.

Valoarea investiției este de 54 de milioane de lei, bani ce provin din fonduri europene, accesate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 10 “Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Obiectiv Specific 10.2 Creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții, cu o contribuție în valoare de 15 milioane de lei din bugetul local al Sectorului 4.


Sursă foto și text: Primăria Sectorului 4