Iașul a fost, in perioada 18-19 octombrie, gazda primului Forum International de Sustenabilitate în zona de Sud Est a Europei. Autoritățile centrale, regionale și locale, împreună cu reprezentanții ONG-urilor, au încearcat să găsească împreună soluții pentru a dezvolta această regiune.
Cooperarea internațională pentru atingerea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă este o necesitate, au afirmat autoritățile participante. #Forumul de #Sustenabilitate a reunit zeci de experți internaționali care au oferit idei de proiecte de cooperare și informații cu privire la programele-cadru pentru următorii 10 ani. Forumul s-a bucurat de participarea activă a peste 150 reprezentanți de marcă din peste 10 țări, printre care Germania, Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Grecia, Albania, Muntenegru, Austria.
"Într-un interval de trei săptămâni am reușit să organizăm o a doua conferință de relevanță europeană. Prin participarea a peste 100 de organizații din mai multe țări europene, prima ediție a Forumului Internațional al Sustenabilității arată că era nevoie de un astfel de eveniment în regiune. Structura interinstituțională pe care am creat-o alături de acțiunile pentru stimularea implicării reprezentanților din business, cercetare, mediul asociativ și ONG-uri sunt modele de bune practici cu care sperăm să inspirăm și alte state din regiune. Totodată, fiind prima țară care a dezvoltat profesia de expert în dezvoltare durabilă arătăm că România are capacitatea de a propune abordări inovative. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă demonstrează din nou că România rămâne un hub regional în ceea ce privește Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă", a declarat domnul László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, în calitate de co-organizator al #ForumuluiInternaționalalSustenabilității a fost prezentă prin participarea domnului Vasile Asandei, director general ADR Nord Est: "Cred că sustenabilitatea înseamnă întâi educație și formare pe parcursul vieții. De asemenea, cred că sustenabilitatea înseamnă inovare și bună organizare. #Sustenabilitatea are la bază 3 elemente: educația, inovarea și buna organizare. Sustenabilitatea reprezintă capacitatea de a exista constant. Acesta este motivul pentru care cred cu tărie că trebuie stimulată #creativitatea tinerilor, trebuie eficientizată #activitatea instituțiilor, iar #banii trebuie priviți ca o resursă, nu ca un scop. Doar în felul acesta vom putea transforma împreună Regiunea Nord-Est într-un loc preferat din Europa în care oamenii să-și dorească să muncească, să învețe, să trăiască și să investească, un loc binecuvântat care are o mulțime de oportunități, are o natură frumoasă, are oameni inteligenți si harnici dar are bineînteles și nevoi, un loc în care mulți și-ar dori să trăiască. Resursele planetei pe anul acesta s-au epuizat încă din luna iulie... Astfel, pentru a ne raporta corect la conceptul de sustenabilitate și pentru a face față multiplelor provocări trebuie să învățăm să nu mai greșim!"
În contextul crizei, autoritățile vor să atragă finanțări pentru a implementa proiecte de energie verde.
"Cred în dezvoltarea sustenabilă a municipiului Iași și a întregii Regiuni Nord-Est într-o abordare mult mai realistă față de noul context geopolitic al multiplelor crize în care ne aflam în momentul de față, inclusiv a celei legate de energie, într-o abordare mai realistă între capacitățile tehnologice pe care Europa și lumea le oferă în ceea ce privește dezvoltarea sustenabilă și puterea de înțelegere a fiecărei comunități", a declarat Mihai Chirica, primar Municipiului Iași.
Evenimentul a vizat consolidarea cooperării dintre țările din Europa de Sud-Est și din regiunea Dunării, pentru a facilita contactele comerciale în domeniile economice care susțin dezvoltarea durabilă.
Forumul a constituit o bună oportunitate pentru a iniția proiecte comune, a lansa noi idei în rândul participanților și a crea un mediu de colaborare între țările participante pentru o dezvoltare interregională durabilă.
Sursă foto și text: ADR Nord-Est