Bani europeni pentru mediul privat

09.05.2022 | ADR Sud-Vest Oltenia


Un nou contract de finanțare a unui proiect din mediul privat a fost semnat de către directorul general interimar al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, domnul Ștefan-Cătălin Catană.


Este vorba despre o societate comercială din județul Vâlcea - SC Birou Consultanță Antreprenorială SRL, care va folosi fondurile accesate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 pentru diversificarea activității, prin executarea de lucrări de pregătire a terenului, precum curățarea amplasamentelor, pregătirea șantierelor pentru exploatări miniere, executarea drenurilor pentru amplasamentul clădirilor sau a canalelor de scurgere pentru terenuri agricole și forestiere.

În cadrul proiectului, vor fi achiziționate două buldoexcavatoare, panouri fotovoltaice și un sistem de iluminat inteligent. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 1,3 milioane de lei, iar finanțarea nerambursabilă - 881 de mii de lei.

Investițiile vor fi implementate în cadrul Axei Prioritare 2 a POR 2014-2020, Prioritatea 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea competitivității firmei, ca urmare a introducerii de tehnologii moderne în procesele de lucru ale societății, prin achiziționarea de echipamente și utilaje tehnologice specializate. De asemenea, vor fi angajate cinci persoane, dintre care una dintr-o categorie defavorizată.

"Ne bucurăm că reușim să sprijinim mediul privat prin POR, pentru a-și realiza și dezvolta investițiile. Fondurile europene atrase de firmele din regiune sunt importante atât pentru stimularea economiei, cât și în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă. Mai ales în această perioadă de criză, susținerea companiilor este o prioritate pentru noi", a declarat domnul Ștefan-Cătălin Catană, directorul general interimar al ADR Sud-Vest Oltenia.


Sursă foto și text: ADR Sud-Vest Oltenia