ADR NORD-VEST A LANSAT APLICAȚIA WHEELEY GO!

28.06.2021 | ADR Nord-Vest


Din luna iunie 2021, tehnologia îi ajuta pe locuitorii din Cluj-Napoca să contorizeze cât mai precis, prin aplicația Wheeley Go, cu cât contribuie la reducerea amprentei de carbon dacă aleg să se deplaseze pe jos, cu bicicleta sau cu ajutorul altor mijloace de transport în comun prietenoase cu mediul.


Aplicația Wheeley Go a fost dezvoltată de către compania clujeana LIFE IS HARD SA| Work Soft pentru Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest), în cadrul proiectului european TRAM. În cadrul acestui soft au fost integrate informații și modele de succes oferite de reprezentanții unor parteneri europeni ce au testat și implementat, cu rezultate pozitive, aplicații și proiecte similare.

Cum funcționează Wheeley Go?

  • se descarcă aplicația din AppStore (pentru telefoane mobile cu sistem iOS) sau Magazin Play (pentru telefoane mobile cu sistem de operare Android): http://onelink.to/pqhn7w
  • înregistrarea se face atât prin intermediul aplicaţiei, cât şi prin intermediul website-ului prin utilizarea unei adrese de e-mail, a unui cont de Facebook sau a unui cont Google
  • se selectează mijlocul de transport dorit și apoi se apasă START pentru a porni înregistrarea traseului.
  • ulterior, utilizatorii pot opta să se înscrie la diferitele competiții organizate în cadrul aplicației pentru a câştiga premiile puse la dispoziție de către partenerii din proiect.

Wheeley Go este rezultatul unui schimb de experiență între Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, inclusiv municipiile reședință de județ, și mai multe orașe și regiuni din Europa (Regiunea Blekinge – Suedia, Regiunea Marche – Italia, Regiunea Andaluzia – Spania și orașul Miskolc – Ungaria), în cadrul proiectului TRAM (Towards new Regional Action plans for sustainable urban Mobility) finanțat prin programul INTERREG Europe. Aplicația pornește de la exemplul de bună practică „Ciclogreen” implementat cu succes în Sevilia. Mai multe informații despre proiectul TRAM pot fi accesate la: https://www.nord-vest.ro/tram/

Rezultatele înregistrate pe parcursul anului 2021 prin Wheeley GO și modul de funcționare a programului dezvoltat de ADR Nord-Vest în România vor reprezenta un studiu de caz utilizat atât in România, cât și în alte țări europene care doresc să dezvolte programe similare de protectie a mediului.


Sursă foto și text: ADR Nord-Vest