În perioada 16-22 septembrie 2022 s-a desfăşurat la nivel european Săptămâna Europeană a Mobilităţii (European Mobility Week), celebrată în acest an cu tema "Conexiuni mai bune". Tema a fost aleasă pentru a reflecta dorința persoanelor din întreaga Europă de a se reconecta unele cu altele după mai multe luni de izolare, restricții și limitări. În cadrul acestei campanii, s-au înscris 891 de organizații din 55 de țări, fiecare propunând o acțiune concretă în raport cu tema Săptămânii Europene a Mobilității, "Conexiuni mai bune".
ADR Nord-Est a vrut să creeze un exemplu de bune practici, prin cel de-al treilea eveniment din cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al angajaților ADR Nord-Est.
#SăptămânaEuropeanăaMobilității a debutat la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, printr-un eveniment intern, dedicat în primul rând copiilor angajaților: Desene pe asfalt.
Este de datoria noastră să-i ajutăm pe copii să înțeleagă și să conștientizeze situația critică în care se află planeta noastră, să-i încurajăm să gândească cât mai pragmatic și să adopte un comportament prietenos față de mediul înconjurător.
A fost nemaipomenit să discutăm cu cei mici despre viitorul planetei noastre și să-i încurajăm să dea frâu liber creativității.
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est este una dintre puținele organizații la nivel național ce a decis adoptarea unui plan bine conturat în vederea diminuării amprentei de carbon. Ne dorim să ne atingem obiectivele propuse și să fim un exemplu pentru cei din jurul nostru. Acțiuni de genul acesta vor mai urma, așadar suntem deschiși la sugestiile și propunerile dvs!
#călătoriacontinuă #sustenabilitate #echipă #impact #PMUD #ADRNE
Sursă foto și text: ADR Nord-Est