Finanțare europeană prin POR 2014-2020 pentru reabilitarea energetică a Spitalului Municipal din Băilești

24.09.2020 | ADR Oltenia


Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, doamna Marilena Bogheanu, și managerul spitalului municipal Bailesti, doamna Mirela Tibreanu, au semnat, în data de 2 septembrie 2020, contractul de finanțare, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, destinat reabilitării termice și reducerii consumului energetic la unul dintre cele mai vechi spitale din sud-vestul Olteniei.

Cererea de finanțare „Creșterea eficienței energetice în cadrul Spitalului Municipal „Prof. dr. Irinel Popescu” Băilești”, a cărei valoare totală este de 22,3 milioane de lei, prevede alocarea unei sume de 17,1 milioane de lei, ca finanțare nerambursabilă, obținută prin Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiții 3.1, Operațiunea B SUERD pentru creșterea eficienței energetice în clădirile publice. Contribuția Spitalului Municipal din Băilești va fi de 2%, în valoare de 349 de mii de lei.

Prin acestui proiect, se urmărește izolarea termică a fațadelor clădirilor, reabilitarea termică a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei și a unui sistem de climatizare, modernizarea instalațiilor de iluminat, precum și implementarea unor sisteme de management energetic, având ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și monitorizarea consumurilor de energie.

Beneficiile realizării investiției se reflectă atât în creșterea eficienței energetice a clădirilor spitalului, cât și în îmbunătățirea condițiilor asigurate personalului și pacienților, beneficiari ai serviciilor medicale acordate, care provin atât din municipiul Băilești, cât și din zona rurală limitrofă.

Durata de derulare a investițiilor se va întinde până la finalul lunii decembrie 2022.

În cadrul întâlnirii, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, doamna Marilena Bogheanu, a prezentat sinteza implementării POR 2014-2020 la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia, precum și perspectivele de finanțare în perioada 2021-2027. Totodată, doamna director general a dorit să sublinieze importanța semnării acestui contract de finanțare pentru comunitatea locală, întrucât reabilitarea energetică va aduce beneficii economice, de mediu, sociale și medicale.

Tot cu această ocazie, primarul municipiului Băilești, domnul Costel Pistrițu, a prezentat proiectele UAT Băilești, contractate prin POR 2007-2013 și POR 2014-2020, privind modernizarea infrastructurii rutiere și a sistemului de iluminat public, amenajarea parcurilor, montarea unui sistem de supraveghere în municipiu, precum și îmbunătățirea siguranței și a serviciilor sociale, educaționale, culturale și recreative.


Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati urmatorul link: https://por2014-2020.adroltenia.ro/category/comunicate-de-presa/

Sursă text și foto: ADR Oltenia