Cooperare internationala in domeniul cercetarii, In Regiunea Nord Est

09.06.2021 | ADR Nord-Est


In Municipiul Moinești, Jud. Bacău, intre 17 mai și 2 iunie, s-a desfășurat o tabără de cercetare, organizată și coordonată de Van Hall Larenstein University of Applied Sciences, din Olanda. La fel ca și anii trecuți, acest proiect a fost coordonat de către prof. Nellie van der Pasch, responsabil activități pentru România.

Echipa participantă la acest program a desfășurat activități de cercetare, descoperire și identificare a nevoilor comunității din Moinești, legate de agricultură, turism, ecologie, un stil de viață sănătos, finalizate cu descoperirea de soluții inovatoare pentru îmbunătățirea modului de viață a locuitorilor din zonă. Anul acesta, tabăra s-a bucurat de sprijinul și implicarea Universității “Vasile Alecsandri” din Bacău și a autorităților publice locale din Moinești. Urmare a contextului sanitar și a restricțiilor de circulație internațională, partenerii olandezi au participat online la activități, dar și asta a constituit o oportunitate pentru studenții români.

9 studenți ai Universității din Bacău au participat la mai multe sesiuni de instruire organizate de către Universitatea din Olanda, pe teme privind buna desfășurare a proiectului: structura proiectului, tehnici de realizare a unui interviu, mapare zona alocată, selectare persoane pentru interviu , identificare nevoi și propunere soluții inovatoare.

Noutatea cercetării din acest an a fost că doar studenții români au fost pe teren și au realizat interviurile și maparea zonei. Interviurile au fost filmate, iar la sfârșitul fiecărei zile, împreună cu membrii celor 9 echipe din Olanda, au lucrat împreună la proiect, realizând analize SWOT, identificarea de oportunități și explorarea unor idei inovatoare care ar putea fi transformate în proiecte cu impact pentru comunitatea locală.
Studenții implicați în proiect au beneficiat de sprijin financiar pe toată durata desfășurării proiectului, din partea partenerilor olandezi, fiind acoperite cheltuielile de transport și masă, fiind acordat și un stimulent financiar pentru implicare în activitățile desfășurate.

În dată de 02 Iunie 2021, s-a desfășurat online activitatea de prezentare a ideilor de proiecte de către cele 9 echipe, fomate din studenții Universității din Olanda și Universității din Bacău. În cadrul întâlnirii, au avut loc interacțiuni cu membrii echipei, cu scopul de a clarifica diferite aspecte, de a genera idei pentru îmbunătățirea sau punerea în valoare a proiectelor.
Ideile prezentate au abordat subiecte ca: oportunități de dezvoltare a turismului în zona, dezvoltarea agriculturii, activități cu caracter social.

Conceptele prezentate în cadrul întâlnirii se vor trasforma în proiecte, în data de 18 iunie 2021 urmand sa fie organizată o nouă întâlnire: “Târgul inovației”, în cadrul căreia vor fi premiate cele mai bune idei de proiect, iar o parte dintre ele vor fi vor introduse în Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Moinești.
În anul 2019, o tabăra similară de cercetare s-a desfășurat în localitatea Tașca, Jud Neamț, urmare a căreia au fost implementate 3 proiecte: înființarea unui centru social, colectarea selectivă a deșeurilor și o fabrică de bere artizanală.

Acest tip de program, cu implicarea unor universități din România și Olanda, ADR Nord-Est și a unor localități din Regiunea Nord-Est, are deja un istoric de cinci ani, scopul fiind același: cercetarea unui teritoriu și a locuitorilor săi, identificarea nevoilor comunității, cărora apoi să le fie adresate propuneri de proiecte, cu idei inovatoare, pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor.




Sursă foto și text: ADR Nord-Est