Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, a publicat calendarul orientativ privind lansările de apeluri de proiecte. Conform acestuia, urmează să fie lansate 28 de apeluri de proiecte aferente celor 8 Priorități ale Programului, astfel:
- 8 apeluri pe Prioritatea 1 - Competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice;
- 2 apeluri pe Prioritatea 2 - Digitalizare în beneficiul cetățenilor și al firmelor;
- 2 apeluri pe Prioritatea 3 - Eficiență energetică și infrastructură verde;
- 4 apeluri pe Prioritatea 4 - Mobilitate urbană durabilă;
- 3 apeluri pe Prioritatea 5 - Accesibilitate și conectivitate la nivel regional;
- 3 apeluri pe Prioritatea 6 - Educație modernă și incluzivă;
- 4 apeluri pe Prioritatea 7 - Dezvoltare teritorială sustenabilă;
- 2 apeluri pe Prioritatea 8 - Asistență tehnică.
Valoarea totală, alocată celor 28 de apeluri, este de 1.109.549.987 euro.
Lansările prevăzute pentru începutul acestui an ar putea fi amânate din două motive:
- aprobarea OUG de simplificare și digitalizare în domeniul fondurilor europene, care va modifica structura ghidurilor;
- operaționalizarea MySMIS+.
Sursă foto și text: ADR Sud-Vest Oltenia