Analiza procesului de implementare a Programului Operațional Regional 2014-2020

18.04.2022 | ADR Centru


Peste 60 de persoane din Regiunea Centru - respectiv reprezentanții celor șase consilii județene, alături de primarii celor șase municipii reședință de județ, precum și reprezentanții desemnați ai orașelor și comunelor din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu - au analizat punctual, în cadrul primei reuniuni de lucru în format fizic din acest an, progresul înregistrat în implementarea Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020. La sfârșitul anului viitor acest program se va încheia, iar până atunci trebuie absorbiți peste 360 milioane euro, care se adaugă celor peste 400 milioane euro deja investiți în sistemul socio-economic din Regiunea Centru.

Dezbaterile au avut loc în cadrul ședinței CDR Centru, care a cuprins atât discuții despre actualul Program, cât și despre activitățile pe care le va derula ADR Centru în calitate de Autoritate de Management, pentru viitorul Program Operațional Regional 2021-2027 al Regiunii Centru. Evenimentul a fost organizat de ADR Centru la Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, instituție de cultură care a beneficiat de finanțare nerambursabilă pentru modernizare prin Programul REGIO 2007-2013.

Pornind de la nevoile de dezvoltare și de la activitățile și oportunitățile de dezvoltare prevăzute la nivel local de fiecare din cele șase județe ce fac parte din regiunea noastră, participanții au analizat progresul realizat în atragerea de finanțări europene pentru investiții, în principal în infrastructură. Este vorba de peste 1.100 proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de peste 1,4 miliarde euro. Dintre aceste peste 450 contracte sunt implementate de autoritățile administrației publice locale, iar investițiile sunt în derulare la nivel regional.

"Pentru a ne atinge țintele de absorbție pentru acest program de finanțare, POR 2014-2020, am analizat, alături de membrii CDR Centru, pașii concreți pe care trebuie să-i parcurge în următorii doi ani. Comunitățile locale sunt beneficiare a mai mult de trei pătrimi din bugetul de fonduri europene nerambursabile alocat prin program. În același timp, am prezentat forului decizional regional și perspectivele de finanțare, pentru a sublinia că finalizarea la timp și în mod corespunzător a proiectelor de acum va avea efect asupra pregătirii viitoarelor cereri de finanțare. Este o perioadă complexă, pe care vrem să o gestionăm cât mai bine la nivel regional. Am beneficiat de atenție și interes în identificarea problemelor în proiecte și suntem încrezători că ne vom atinge obiectivele regionale de absorbție a fondurilor europene, adică în decembrie anul viitor vom depăși gradul atins în urmă cu șapte ani în atragerea resurselor pentru dezvoltare. Desigur, în cadrul întâlnirii am abordat și alte teme de interes, discutând inclusiv despre posibilitățile de informare corectă a cetățenilor privind activitatea noastră, a tuturor, pentru definirea unui viitor mai bun", a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

1 / 7
2 / 7
3 / 7
4 / 7
5 / 7
6 / 7
7 / 7


Concret, situația proiectelor depuse în cadrul POR 2014-2020 până la data de 15.03.2022, indică faptul că au fost depuse 2.317 cereri de finanțare, care au o valoare totală de peste 3 miliarde euro și solicită spre finanțare peste 2,8 miliarde euro. Dintre acestea, 1092 proiecte sunt contractate și alte 49 cereri de finanțare sunt în precontractare, valoarea cumulată a acestora fiind de peste 1,415 miliarde euro. Este important de specificat faptul că 445 proiecte dintre cele contractate sunt deja finalizate și peste 405 milioane euro sunt deja absorbiți în regiune, iar celelalte sunt în marea majoritate în perioada de definitivare a lucrărilor la obiectivele de investiții.

Investițiile REGIO în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu din Regiunea Centru, coordonate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, asigură continuitate în procesul de dezvoltare locală și regională.

Prezentare pregatire POR Centru 2021-2027 martie 2022
Descarcă
Prezentare implementare POR 2014-2020 martie 2022
Descarcă
Prezentare Activitate ADR-Centru 2021
Descarcă

Sursă foto și text: ADR Centru