Muzeul ”Avram Iancu”, Scoala Generala si strada Horea din Cimpeni vor fi reabilitate si modernizate cu fonduri europene REGIO

08.06.2021 | ADR Centru


Un important proiect european, finantat prin Programul Operational Regional 2014-2020, a fost semnat si prezentat public azi la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala CENTRU din Alba Iulia, in prezenta presedintelui Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel. Primarul din Cimpeni, Cristian Dan Pasca, a subliniat importanta acestui proiect privind cresterea calitatii vietii cetatenilor, tinand cont ca este vorba de cele mai importante investitii din ultimii ani, realizate cu fonduri europene in inima Tarii Motilor. Cererea de finantare cu titlul ”Imbunatatirea calitatii vietii populatiei din orasul Cimpeni” se incadreaza in Axa Prioritara 13 a Programului REGIO 2014-2020, unde se alatura celorlalte 36 de proiectesemnate sau in proces de precontractare la nivel regional pe aceasta axa, prin care comunitatile mai mici din Regiunea Centru beneficiaza de fonduri nerambursabile pentru lucrari socio-edilitare invaloare totala de peste 130 milioane euro. La nivelul judetului Alba, comunitatile din Blaj, Cugir, Ocna Mures, Sebes, Teius si Zlatna – la care se adauga acum Cimpeni si in curand Abrud – vorbeneficia astfel de investitii europene in valoare totala de peste 35 milioane euro.




Cererea de finantare care include reabilitarea, modernizarea si mansardarea cladirii Muzeului ”Avram Iancu”, modernizarea si extinderea Scolii Generale din oras, dar si modernizarea strazii Horea pe o lungime de 2 km are o valoare totala de aproape 21,7 milioane lei (peste 4,65 milioane euro), finantarea fiind acordata prin Prioritatea de investitii 13.1, dedicata sprijinirii regenerarii oraselor mici si mijlocii, pentru imbunatatirea calitatii vietii populatiei, cu resurse alocate de Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin Programul REGIO 2014-2020. Edilii din Cimpeni estimeaza ca mai mult de 7.500 persoane vor beneficia direct de aceasta investitie, incepand cu luna decembrie 2023, cand lucrarile vor fi incheiate.

”La fiecare proiect semnat in judetul Alba am subliniat ca aceste investitii in domeniul social-edilitar sunt foarte importante. Fondurile europene au degrevat sume importante din bugetele locale, iar lucrarile propuse ar fi fost imposibil de realizat fara sprijinul european si al Guvernului Romaniei. Nici localitatile, fiecare in parte, si nici judetul nu dispun de sume atat de mari pentru a acoperi toate nevoile de dezvoltare. Peste 100.000 de oameni din 8 orase ale judetului si zona limitrofa acestora vor beneficia de facilitati moderne, dupa finalizarea lucrarilor finantate prin aceasta Axa Prioritara 13. Aceasta axa nu a fost prevazuta initial in POR 2014-2020, dar care a fost introdusa in program in urma demersurilor Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala si al reprezentantilor administratiei publice locale. Acest gen de proiecte sunt foarte importante pentru dezvoltare, mai ales in Tara Motilor, unde principalul nostru obiectiv ramane oprirea procesului de depopulare si cresterea calitatii vietii tuturor cetatenilor. Vrem sa dovedim motilor ca suntem aproape de nevoile lor”, a declarat domnul Ion Dumitrel, Presedintele CJ Alba.

Obiectivul general al proiectului ”Imbunatatirea calitatii vietii populatiei din orasul Cimpeni” il constituie cresterea conditiilor de trai ale cetatenilor din orasul aflat in inima Tarii Motilor, pe cursul mijlociu al Ariesului, astfel incat sa se asigure accesul populatiei din zona la servicii publice de calitate. In primul rand se doreste extinderea constructiei existente a Scolii Generale cu doua corpuri noi de cladire si reabilitarea corpului de cladire existent, astfel incat in viitor aici sa poata studia aproximativ 500 de elevi. In plus, in zona centrala a orasului va fi modernizat Muzeul ”Avram Iancu”, prin refacerea finisajelor degradate de pe fatade si refacerea tuturor elementelor interioare, inclusiv instalatii electrice si sanitare, tencuieli, sisteme de ventilatie. Intr-un cuvant, tot ceea ce presupune modernizarea acestui muzeu care adaposteste istoria motilor. Nu in ultimul rand, componenta ”B” a proiectului, prevede refacerea integrala a structurii rutiere corespunzatoare unui trafic foarte greu, fiind aleasa varianta cu strat superior de fundatie din balast stabilizat pentru partea carosabila, dar si refacerea integrala a trotuarelor pe strada Horea, pana la drumul catre Mihoiesti, adica 2 km de strazi urbane.

”Am vorbit cu toti primarii din Zona Muntilor Apuseni si acesta este obiectivul nostru principal: sa facem tot ce se poate pentru ca aceasta zona sa ofere Regiunii Centru si Romaniei un exemplu de renastere si evolutie. Din momentul in care am preluat mandatul de primar am precizat ca trebuie sa fac toate eforturile ca sa oferim conditii de trai din ce in ce mai bune pentru campanari. Si in oraselele noastre mici se utilizeaza eficient fondurile publice si rezultatele sunt vizibile pentru comunitate. In plus, avem sperante foarte mari in pregatirea de proiecte de dezvoltare la nivelul intregului areal al Muntilor Apuseni, prin Asociatia Motii Tara de Piatra. Acum ne concentram pe pregatirea de proiecte in domeniul social-edilitar, pentru ca sunt necesare fonduri pentru dezvoltarea educatiei si a sistemului de sanatate. Speram sa atragem resurse si prin PNRR pentru orasul Cimpeni, astfel incat motii sa vada ca si orasul lor de suflet se modernizeaza odata cu celelalte orase ale judetului Alba. Multumesc echipei care a demarat acest proiect care urmareste cresterea calitatii vietii cetatenilor nostri, precum si echipei actuale care a lucrat la clarificarile cerute. Le multumesc colegilor primari din zona Muntilor Apuseni care au inteles ca obiectivul nostru, al tuturor, este imbunatatirea calitatii vietii comunitatilor noastre. De asemenea le multumesc tuturor celor care au fost direct sau indirect implicati in acest proiect, domnului Simon Cretu, directorul general al ADR Centru si nu in ultimul rand domnului Ion Dumitrel, Presedintele Consiliului Judetean Alba si celorlalti oficiali – deputati, senatori de Alba sau membrii ai Guvernului care ne-au sustinut in demersurile noastre. Ii asigur pe locuitorii orasului Campeni ca voi accesa fonduri europene, guvernamentale sau din alte surse pentru dezvoltarea si modernizarea orasului nostru. Impreuna vom dezvolta orasul Campeni si Tara Motilor”, a declarat domnul Cristian Dan Pasca, primarul orasului Cimpeni.

La nivelul Regiunii de Dezvoltare CENTRU sunt in precontractare si implementare, 37 proiecte in cadrul Axei Prioritare 13 a Programului REGIO, inclusiv cel din Cimpeni, a caror valoare totala este de peste 471,3 milioane lei, adica mai mult de 132 milioane euro. Opt dintre aceste proiecte sunt din judetul Alba – la Blaj, Cimpeni, Cugir, Ocna Mures, Sebes, Teius si Zlatna, iar in curand va fi semnat un contract important si pentru Abrud. Valoarea totala a contractelor semnate pentru judetul Alba este de peste 164 milioane lei, adica mai mult de 35 milioane euro.

”Acest proiect este important pentru comunitatea locala din Cimpeni. Motii trebuie sa simta si sa stie ca nu au fost abandonati si ca fondurile europene sunt solutia de iesire din perioada de criza. Pentru Muntii Apuseni, dupa 1989 s-a intrat intr-un declin economic, mai ales ce marile combinate de prelucrare a lemnului sau a minereurilor au fost, rand pe rand, inchise. Este foarte dificil pentru administratia oricarui oras aflat intr-o astfel de situatie sa se reabiliteze. Un exemplu in acest sens vine de la Zlatna, dar si de la Abrud sau Baia de Aries, care se lupta sa tina pasul cu procesul de modernizare. Orasul Cimpeni se poate impune in arealul montan din Alba ca un pol care atrage investitii, datorita conectivitatii bune cu zona de nord-est, spre Turda, cu vestul, prin soseaua catre Arieseni-Oradea, dar si cu legaturi spre sud-est, catre Abrud-Zlatna si Alba Iulia. Turismul si serviciile adiacente, solutiile de economie circulara si activitatile agricole sau piscicole intr-un climat sub-montan curat sunt cateva cai care pot asigura relansarea economica a zonei. Utilizand judicios fondurile europene pe care le gestioneaza ADR Centru, edilii sunt degrevati de anumite cheltuieli, putand sa investeasca fondurile locale in alte necesitati ale comunitatii. Noi vom sustine mereu initiativele publice puse in folosul cetatenilor, pentru a asigura o dezvoltare regionala sustenabila”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.


Sursă foto și text: ADR Centru